Real Madrid și ȚSKA Moscova au pierdut primele meciuri în acest sezon din Euroligă 0 51

ȚSKA Moscova - Buducnost

Real Madrid și ȚSKA Moscova au suferit primele înfrângeri în noul sezon din Euroliga de baschet masculin, iar după 9 runde toate echipele au cel puțin o înfrângere.

Trupa spaniolă a cedat în această săptămână în fața celor de la Olympiakos după ce în ultimele șapte luni a înregistrat 13 victorii consecutive în cea mai importantă competiție la nivel de club din Europa. Campioana en-titre a pierdut cu 88-83 duelul disputat în Grecia, fiind primul eșec în Euroligă după șapte luni. Madrilenii au pierdut ultima dată tot în Grecia, împotriva lui Panathinaikos Atena, în primul meci al seriei de play-off din sezonul trecut.

În stagiunea precedentă, Real a reușit să câștige următoarele trei jocuri cu Panathinaikos, precum și semifinala cu ȚSKA Moscova, dar și finala cu Fenerbahce pentru a-și asigura în cele din urmă titlul. În această stagiune, trupa lui Pablo Laso a trecut rând pe rând de Darussafaka, Baskonia, Buducnost, Khimki, Gran Canaria, Milano, Zalgiris și Maccabi.

Buducnost Podgorica continuă să uimească în anumite momente în Euroligă și după ce a consemnat un nou record de coșuri de trei puncte marcate într-un singur meci trupa muntenegreană a trecut de ȚSKA Moscova pe terenul rușilor.

Danilo Nikolic a fost eroul celor de la Buducnost și a adus victoria echipei cu un coș marcat în ultimele secunde ale meciului în urma unei recuperări ofensive.

Nando De Colo a fost cel mai bun marcator al meciului cu 19 puncte, fiind urmat de Earl Clark și Nemanja Gordic, ambii cu 18 puncte pentru formația oaspete.

ȚSKA Moscova a înregistrat astfel prima înfrângere din acest sezon în toate competițiile după ce a avut un record de 8-0 atât în Euroligă, cât și în Liga VTB. Victoria lui Buducnost face însă ca muntenegrenii să scape pentru moment de ultimele locuri și să urce până pe 13, la egalitate de puncte cu Gran Canaria.

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CSM Oradea și U-BT Cluj-Napoca, primele două echipe calificate în semifinalele LNB 0 7

u banca transilvania-steaua

CSM Oradea și U-Banca Transilvania Cluj-Napoca sunt primele două echipe calificate în semifinalele Ligii Naționale de Baschet după victoriile obținute în partidele cu BCM Pitești, respectiv Steaua. Cele două rivale se vor înfrunta în penultimul act pentru obținerea biletelor în finala campionatului.

CSM Oradea a reușit calificarea mai departe după un succes 93-87 în meciul trei al partidei cu BCM Pitești, într-un joc care a avut nevoie de o repriză de prelungiri pentru stabilirea învingătoarei. Bishop și Carson au demonstrat din nou că sunt printre cei mai importanți jucători ai echipei din Trivale și au adus 46 de puncte împreună pentru formația piteșteană. Giordan Watson a replicat pentru Oradea cu 21 de puncte, fiind urmat de Valeika cu 19.

U-BT Cluj-Napoca este prima echipă care a reușit calificarea în semifinalele Ligii Naționale de Baschet masculin în urma unui succes cu 3-0 la general în fața celor de la Steaua. Formația antrenată de Mihai Silvășan a câștigat la mare luptă primele două jocuri de la Cluj-Napoca, fiind condusă în primul joc și la o diferență de 16 puncte. Clujenii aveau însă să se impună în partida respectivă cu 72-64, în timp ce meciul al doilea l-au câștigat cu 71-68.

Meciul al treilea, disputat la București,  a părut să fie la discreția clujenilor, fiind în marea majoritate a timpului la conducere. Baschetbaliști lui Silvășan și-au creat la un moment dat și un ecart format din două cifre și doar anumite inexactități au făcut ca scorul să devină strâns în sfertul al treilea.

Dykes a fost vioara întâi pentru formația clujeană în deplasarea de la București și a încheiat meciul 21 de puncte și 22 în dreptul eficienței, în timp ce Nana Foulland a fost la un pas de un double-double cu 12 recuperări și 9 puncte pentru un indice de 22 la eficiență. U-BT Cluj și Oradea se vor duela în penultimul act, la fel cum s-a întâmplat și în sezonul trecut, atunci când bihorenii s-au impus.

Anadolu Efes, ultima echipă calificată în Final Four-ul Euroligii 0 8

Anadolu Efes - Barcelona

Anadolu Efes a reușit miercuri, 1 mai, să se califice în Final Four-ul Euroligii după o victorie, 80-71, în fața celor de la Barcelona în ultimul meci al seriei din sferturile de finală. Formația turcă se alătură astfel lui Real Madrid, ȚSKA Moscova și Fenerbahce în lupta pentru trofeul final al competiției.

Turcii au fost surprinși în debutul jocului de un joc extrem de rapid și precis al catalanilor, iar după doar câteva minute de la startul jocului aveau de recuperat un ecart de șase puncte, 20-14. Barcelona a menținut un ritm excelent până la finalul sfertului inaugural având un avantaj de cinci puncte, 28-23. Catalanii aveau să întâmpine însă mari probleme spre finalul reprizei, atunci când mai multe triple venite de la Beaubois, Larkin sau Moermann au lăsat fără replică trupa catalană, iar tabela indica la pauză un 47-42 în favoarea lui Efes.

Anadolu Efes a făcut un meci excelent și în repriza secundă, fiind în permanență la conducere pe durata celor 20 de minute de joc. Turcii au avut parte de un final liniștit după ce și-au creat un ecart format din două cifre în debutul sfertului patru. .

Shane Larkin și Adrian Moerman au fost cei mai buni marcatori ai jocului cu câte 18 puncte fiecare pentru Anadolu Efes, într-un meci în care s-au mai remarcat pentru formația turcă Anderson și Beaubois, ambii cu 11 puncte și Micic, autorul unui double-double cu 10 puncte și 10 recuperări.

Thomas Huertel și Chris Singleton au fost cei mai buni marcatori din tabăra celor de la Barcelona, amândoi cu câte  12 puncte pnetru formația catalană. Ante Tomic s-a rermcat și el cu 10  puncte, în timp ce Hanga, Ribas, Oriola și Pangos au trecut de bariera celor 5 puncte.

Final Four-ul Euroligii de baschet se dispută între 17 și 19 mai, fiind organizat în sala Fernando Buesa Arena, locul unde își dispută meciurile de pe teren propriu cei de la Baskonia.

Most Popular Topics

Editor Picks